Catalog

Imi amintesc o chestie, de pe cand eram in clasa a 5-a. Aveam dispensarul langa scoala si trebuia sa facem nu stiu ce control. M-am urcat pe cantar ca parte din masuratorile specifice varstei sau poate tipului de examen si aveam 51 de kg. Mi-a fost foarte rusine sa ma urc pe cantarul ala cand toti colegii erau langa mine. Stiam si eu ca sunt gras, imi repetam asta poate de fiecare data cand ma trezeam, zilnic. Nu era nevoie sa imi confirme si altii. Toti avem nevoie de confirmari. Cateodata, insa, e mai bine sa nu le primim.

Imi amintesc ca imediat dupa ce s-a terminat examenul, am fugit spre casa. “Cine m-ar putea iubi asa, la cum arat, imi spuneam?”

Azi, spre casa, am vorbit despre scoala cu soferul de Uber. Despre cum fiul sau a luat 7 la religie. Despre cum intreaba desi stie ca nu e ok: “Tu ai luat 8 la matematica, dar cat a luat Georgel?”. Am invatat la un moment dat, probabil in clasa a 4-a, cand am luat 7 la muzica pentru ca nu am stiu sa bat ¾ ca ritm sau ce-o fi, ca trebuie sa fiu omul care ia 10 (zece) mereu. Nu doar la scoala, ci in viata. Nu am cum sa gresesc, sa fiu sub cel mai bun, pentru ca nu se face, “nu asa ajungi cineva in viata”. Read More

Hai sa vorbim mai des!

Asta e, probabil, unul din cele mai grele post-uri pe care le-am scris. Si-am scris cateva, vorba aia.

In prima zi de scoala, doamna invatatoare m-a asezat in prima banca. Pentru ca plangeam dupa maica-mea care ma lasase la scoala. Am plans desi i-am promis pe drum ca nu o voi face. Doamna invatatoare mi-a spus ca Doru e un nume mai frumos decat Catalin si-am acceptat asta, printre lacrimi. Acum nu mi se mai pare la fel.

Am plecat de la bunicii mei cand aveam 4 ani. Stiam ca am si alti parinti. Stiam ca am doua perechi de parinti, de fapt, dar ca voi sta cu bunicii toata viata. Nu a fost sa fie.

Am fost un copil obraznic, am dat foc la casa de vreo 3 ori ca sa ies si eu pe-afara, ca nu prea imi placea prin casa. Am alergat, in cerc, pe fantana. M-am chinuit sa tai lemne cu toporul pe cand toporul era cat mine. Plecam de acasa dimineata, cu Tugulea, un caine care ma insotea oriunde si ma intorceam seara. Aveam mai putin de 4 ani. Am fost mereu curios si pare-se ca avem un curaj care azi imi mai lipseste uneori. Stiam ca nu sunt un copil cuminte. Si cumva, parca era un badge. Nimeni nu-mi spunea mie ce trebuie sa fac. Si toata lumea se mira ca sunt inca in viata. Read More

Zale

Acum vreo doua luni am sunat-o pe bunica-mea. Ca sa ne intelegem: zilele astea bunica-mea e genul de femeie care vorbeste timp de 18 minute si 50 de secunde, intr-un apel de 20 de minute. Despre gaini, porci, popi, boli, alte boli si uneori despre faptul ca a ramas singura, ceea ce, e doar partial adevarat + alte boli.

Am vorbit despre una, despre alta si apoi am ajuns sa vorbim despre copii. Despre copiii ei.

Tica, asa o cheama, are 3 fete si un baiat. Maica-mea e cea mai mare, apoi inca doua surori, iar Tudor este cel mai mic. Am intrebat-o cum a fost sa ii creasca pe toti.

“Greu, mama, greu, nu aveam de niciunele.”

Nu s-a casatorit din dragoste, s-a casatorit pentru ca asa avea sens si, poate, ca sa scape de acasa. Acasa, unde a crescut cu alte 3 surori si 2 frati. A inceput sa munceasca “de cand parea ca eram in putere”. Pe camp, la CAP, pe cand “Bahluiul era asa curat ca puteai sa bei apa direct din el”.

“Tata ne batea des. Asa stia el sa se poarte cu noi. Eh, Catalin, nu, nu cred ca ne-a iubit. Ne batea des pentru mai stiu eu ce.” Read More

Referendum

I will get to the point, dar simt ca vreau sa o iau “pe la gara”. Bare with me:

In 2000 (parca asa era) undeva prin iulie, mi-am depus dosarul plin de acte, dupa examenul de capacitate, la Liceul de Informatica “Grigore Moisil” din Timisoara. Asta se astepta la momentul ala de la mine, sa intru la un liceu care sa imi dea un job bine platit in viitor sau care macar sa ma puna pe o trambulina catre un job de genul asta.  Cred ca la momentul ala nu prea stiam ce vreau sa fac in viata. Voiam sa fiu acceptat si daca asta insemna, la momentul ala, conformare, probabil ca era the best thing to do. Era momentul in care stiam deja ca sunt cam gay si-mi era rusine de asta, drept pentru care incercam sa fiu “compliant” pe oriunde puteam. Read More

0310

“Fix your own shit!”

Asta e ultima replica pe care o primeste Alex in vis, inainte de a deschide ochii.

Acelasi tavan alb, cearsaful ala care pare prea mare in noptile scurte, fara somn. Un telefon pe podea care nu mai are putere sa arate semne de la alti oameni.

“Cum am ajuns acasa?” vine-un gand. Nici nu se termina bine gandul, ca o rusine anticipativa isi gaseste loc in stomac si-n maini. Stomacul se agita, mainile tremura. E Duminica. Cel putin asa crede. Ia stai “Vineri am fost la job si am ajuns acasa dupa condus. Sambata am fost la gratar. Da, e Duminica”. Read More

Ultimul rand e cel mai bun

Gogu scoate primul ţipăt pe lume, pe 23 iunie, 1985, la fix 8 şi 5 minute, dimineaţa. Deşi prea-fericitul tată, Gigi, se uită cam chiorâş la el pentru că până la Gogu nimeni nu fusese blond în familie, Vica, mama, jură că Gogu seamănă leit cu străbunicul ei, care fusese blond ca făina de mălai pe când era tânăr. Din păcate nu mai are poze cu el, ca să demonstreze că spurcăciunile de care Gigi o acuză că le-ar fi făcut cu morarul Fane Croitoru sunt nişte neruşinate neadevăruri. Cu o origine vădit necunoscută, Gogu, mândrie de băiat, păşeşte în viaţă în scumpa şi prospera Românie. Clipeşte de câteva ori, scuipat cu foc fiind, ca nu cumva să fie deocheat.

Read More

732

7.32 – 16 august

Alex se trezeste la douazeci de minute dupa ce a oprit toate alarmele. Arunc-un ochi spre telefon si multumeste unui univers, pe care nu-l intelege inca, ca nu e chiar atat de tarziu. Sub ora acceptabila, numarul zilei de august si peste un wallpaper colorat, apar 7 notificari de pe Grindr. Si niciun mesaj pe Whatsapp.

E o noua zi in Bucuresti. O noua zi cu milioane de inceputuri. Read More