#my30daysunderthequestionmark: Day 14

Day 14: De ce nu esti intr-o relatie?

Azi-noapte am avut un vis tare ciudat. O ironie. O “vironie” 🙂
Eram la cursul de coaching si in urma unei sesiuni in care eram eu coach, feedback-ul celor din sala a fost ca prin intrebarile pe care le-am adresat am aratat ca nu l-am iertat pe taica-miu. Si se facea ca m-am enervat foarte tare si m-am ridicat si am mers spre iesirea camerei in care eram. Si cu lacrimi in ochi si nervos, am zis: “Asa e. Bine?!”

Cred ca intr-o oarecare masura, sunt suma oamenilor care m-au invatat sa iubesc, dar si suma oamenilor de la care nu am primit iubire atunci cand aveam nevoie de ea. Mai mult decat atat, in realitate, sunt ce am facut cu suma celor doua de mai sus.

Imi amintesc o sesiune de terapie in care mi-am dat seama ca ce m-a atras la un barbat pana la momentul ala (se intampla acum vreo doi-trei ani) era cat de inaccesibil era. Emotional, ca timp si altele. You know, hard to fucking get. Cam cum era taica-miu.
Si am plans tot drumul pana acasa si nu am fost bun de nimic a doua zi. Si m-am gandit la doua chestii: la cat timp am pierdut cautand ceva intr-un cu totul alt loc si la cat de multi oameni am facut sa sufere pentru ca eu unul nu m-am lasat accesibi cautand sa rezolv o relatie de iubire care incepuse pe cand eram copil.
Si cati oameni accesibili si prezenti am respins pentru ca “erau prea mult”?

Cu toate astea, am iubit in felul meu si am iubit sincer. Am simtit fluturasi in stomac si sentimentul de “This is it. This is the guy I want to spend my life with”. Am simtit ca pot sa nu mai am nimic in afara sentimentului aluia si tot ar fi suficient. Am plans beat, pe jos, in bucatarie si am pierdut nopti lovind cu ganduri in mine. Ca si cum orice despartire spunea ceva despre mine, despre cat de bun sunt si o confirmare a faptului ca nu sunt bun de nimic/in stare sa…/si nu merit sa fiu iubit.
Si alteori, am facut si alti oameni sa se simta la fel. Si nu cred ca am apucat sa imi cer iertare tuturor. Mie inclusiv.

Am inceput traseul asta, de a “fi cu cineva” din postura de victima. Si am gasit, la momentul ala, salvatorul perfect.
Pentru cine nu stie, exista o teorie in psihologie (sau analiza tranzactionala, ca sa fiu mai specific, nu mai stiu), de triada a dramei. Se refera la interactiunea intre 3 arii atunci cand o relatie e defectuoasa: victima, salvator, calau.
Salvatorul este cel care cauta sa creasca omul cu care e intr-o relatie, fara sa il vada, insa, ca fiind egal. Scopul fiind de a nu-l lasa “sa se traiasca”. Si daca gaseste o victima buna, ii va crea o dependenta.
Totul bine pana aici, nu? Ce-o fi asa rau in a creste oameni? Problema este ca victima ajunge la un moment dat la “maturitate”, moment in care salvatorul nu mai are ce sa salveze, ce sa creasca, ce sa imbunatateasca.
Moment in care salvatorul devine calau si creeaza instante noi pe care sa le poata salva. Si culmea, reuseste. E o dinamica tare interesanta si am trecut prin toate etapele ei.

Mi-a luat multa vreme sa scap de complexul salvatorului. Sa ma opresc din a alege oameni pe care sa ii salvez. Si am scapat de complexul asta, incetand sa mai fiu calau pentru mine si salvandu-ma pe mine. Iubirea nu e o sursa epuizabila cum spunea cineva, la un moment dat. Pare epuizabila doar cand nu o manifesti fata de tine. Pentru ca e epuizant sa cauti iubirea fata de tine in alta parte decat in tine. Si nu e usor pentru ca pentru a ajunge acolo treci prin “ma iert” si “ma accept, cu tot ce sunt”.

Astazi, marturisesc ca nu sunt intr-o relatie pentru ca mi-e frica. Pentru ca inca mai e o parte, mica, dar sufficient de puternica din mine careia ii vine sa spuna “La ce sa ma apuc, daca si-asa se termina?”. Si asta pentru ca inca vad oamenii prin filtrele pe care altii mi le-au pus. Alti oameni, alte relatii.

Mai marturisesc ca astazi nu-mi mai caut jumatatea. Pentru ca sunt un intreg, deja. Cu de toate.
Nu caut ca cineva sa ma completeze si sa fie “partea mea mai buna”. Pentru ca nu toate partile din mine sunt bune (whatever the fuck that means), dar sunt sufficient de bune si doar eu le pot face mai bune.
Azi caut pe cineva care sa nu caute in mine iubirea pe care nu o gaseste in el. Si caut pe cineva care intelege ca exista libertate proprie atunci cand e intr-o relatie. Ca exista o dependenta misto, speficica unei relatii, dar exista si o individualitate care e mult mai valoroasa.

Azi caut pe cineva care sa imi fie un prieten foarte bun, inainte de a fi iubit. Si care sa poata sa imi spuna mie ce le spune prietenilor despre mine, cand iese la o bere. Chiar si chestiile nasoale.

Nu sunt intr-o relatie pentru ca uneori nu stiu cat de in stare sunt sa inteleg ca o relatie nu e ceva de fier, pe care o poti testa trantind-o de pamant, de cate ori vrei. Ci e ceva fragil, de care sa ai grija, pe care sa o cresti, sa o feresti de ego.

Aud foarte des “O relatie intre doi tipi nu are cum sa reziste”. Nu, nu pentru ca asta spune Liana Stanciu sau Biserica, asta e o cu totul si cu totul alta poveste.
In comunitatea gay, ne miram cu totii cand cineva spune “Au fost impreuna 8 ani”. De fapt, cand cineva spune “Au fost impreuna mai mult de doi ani”. Si m-am intrebat tot timpul de ce se intampla asta. Pentru ca aud foarte des “vreau sa fiu intr- relatie”. Unde gresim? Si ce credem ca e atat de urat in noi de nu ne lasam vazuti?

In Romania, nu m-am plimbat cu nimeni pe strada, de mana. Si nici nu am sarutat pe cineva, pe-afara, asa, pentru ca e Miercuri. Si cred ca atunci cand esti gay, cresti cu o asociere tare tampita intre iubire-rusine-frica. Pentru ca daca ma tin de mana sau sarut un tip pe strada, s-ar putea sa imi iau bataie. Pentru cel mai mic gest de afectiune.
Si poate am interiorizat legatura asta de iubire-rusine-frica atat de mult incat e ceea ce credem despre o relatie. Ca nu are cum sa fie fara rusine si fara frica.

Vreau sa fiu cu cineva pentru ca desi pot merge singur mai departe, orice drum e mai frumos atunci cand il imparti, de mana, cu cineva. Iar de asta nu mi-e frica. Si nici rusine.

15th Question Mark, pentru maine: Care e relatia ta cu moartea?

One thought on “#my30daysunderthequestionmark: Day 14

  1. In viata, in orice, este vorba de compromis iar “eu nu fac compromisuri” nu exista cu adevarat. In relatia cu oamenii din jur, in casnicie, intr-o relatie, la munca, in orice. Eu cred ca intr-o relatie conteaza cat de mult esti dispus sa faci compromisuri. Dar daca nu incerci sa le faci, cum ai putea sti cat de in stare esti sa ai o relatie, sau sa o intelegi, sau sa construieti una mai buna data viitoare?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s