#my30daysunderthequestionmark: Day 16

Day 16: What is beauty?

Cred ca toata partea asta, de a te simti frumos e despre legatura cu corpul tau. Si de multe ori, corpul iti arata cum se simte mintea.

Imi amintesc o chestie de pe cand eram in clasa a cincea. Eram la scoala si trebuia sa ne facem nu stiu ce control medical periodic. Asta presupunea si cantaritul. Aveam 51 de kg. Si la momentul ala stiu ca m-am intrebat, cu mintea de atunci, daca pe masura ce trec clasele voi avea 71 de kg in clasa a saptea sau 81 in clasa a opta. Si cam asa s-a intamplat. In clasa a noua aveam 120 de kilograme. Si tot ce auzeam in jur despre cum arat a definit multa vreme ce credeam despre mine. Si despre ce inca mai cred uneori.

M-am intrebat de o mie de ori “Cine s-ar uita la tine avand in vedere cum arati?” Si esenta intrebarii asteia arata, probabil, cat de mult nu ma uitam eu la mine. Si pentru ca raspunsul din mintea mea la momentul ala era “Nimeni”, am inceput sa cladesc ideea ca iubirea vine doar din exterior si din cat de validat esti din extern si ca vine din cum arati. Si am inceput sa compensez. Sa citesc mai mult, sa fiu mai amuzant si sa fiu servil si supus. Cat sa imi castig validarea altfel, cat sa fiu “trecut cu vederea”.

Am invatat de curand sa imi placa sa-mi cumpar haine. In vremurile “maxime” am auzit de o gramada de ori vanzatori care se uitau la mine de sus pana jos si spuneau “Nu avem marimi ATAT de mari”. Si cei care imi dadeau o sansa ma faceau sa ma simt si mai prost. Pentru ca probam haine care desi erau sufficient de mari, nu-mi veneau. Si ani de zile, chiar si cand purtam marimea M, evitam sa merg la shopping de haine si ma luau toate transpiratiile cand intram intr-o cabina de proba. De aia ziceam ca eu sunt foarte pragmatic cand merg la cumparaturi de haine, intru, aleg repede, probez, plec. Eh, ca sa vezi…

M-am decis la un moment dat sa fac ceva si sa schimb ceva la mine. Si am ajuns in cativa ani la 71 de kilograme mancand foarte putin si prost. Cand am citit prima data despre anorexie, m-a busit plansul pentru ca era clar ca eram foarte aproape de asta. Ajunsesem sa am o masa pe zi. Si ajunsesem sa ma uit in oglinda si sa nu stiu cum arat. Daca sunt slab sau gras sau ce e acolo. Eram foarte des intrebat daca sunt bolnav si la un moment dat auzisem ca sigur ma droghez si/sau sunt infectat cu HIV. Si am ajuns din “prea gras” in “prea slab”. De aia zic eu uneori despre mine ca sunt the “prea” guy. Am fost prea gras, plea slab, prea gay, prea fricos, prea direct, prea ceva. Pana la momentul in care m-am intrebat “Cum e sa fii sufficient? Si nu pentru altii, ci pentru tine”. Si m-am intrebat “Tu de ce nu te iubesti, mah?”

Iar ala a fost momentul in care am inceput sa mut focusul pe a-mi antrena mintea si spre a defini eu cum arat, pentru mine. Ceea ce a fost complicat. Nu am cum sa evit faptul ca se vede ca am fost gras. Sunt urme ale unei calatorii cu mine, sunt carari. Si am incercat sa le ascund in majoritatea timpului. De aia nu am fost la mare ani de zile si am ramas fara tricou foarte rar. Si am crezut ca daca chestia asta s-ar rezolva in vreun fel, chiar nu as mai avea nevoie de nimic. Cand nevoia, era, de fapt, in alta parte.
Dar cand esti gay auzi/vezi foarte des pe aplicatiile de dating “Just fit” si ti se cer aproape intotdeauna poze cu corpul. Si daca ai un corp misto you pass, daca nu, nu. And that’s that. Sa auda ca mergi la sala este, pentru unii oameni, ceva ce e mandatoriu.

Si ma gandesc cateodata la doua chestii:
1. Daca in mintea mea s-a facut analogia “daca sunt slab voi fi iubit”, cu ce continua “daca “sunt super fit voi….” Citeam undeva ca e vorba despre nevoia de a arata masculin si de a iesi din eticheta cu care crestem, ca gay-ii sunt feminini (whatever the fuck that means, de parca ar fi ceva rau in asta)
2. Cat de mult e despre “Pe afara vopsit gardu’, inauntru leopardu’”? Gen de ce sunt salile de sport atat de pline si cabinetele de psihoterapie ceva mai goale?

Imi amintesc ca la un moment dat mi-a spus cineva “ai un gat foarte frumos” si altcineva “ai niste maine foarte frumoase”. Si mintea mea s-a scurt-circuitat pentru cateva clipe pentru ca nu m-am gandit niciodata la parti din mine, mi-am luat corpul ca intreg. Gen poate poate mi-ar placea sa fiu ceva mai fit, dar mor de dragul meu de cat de dragut sunt chel 🙂)

Azi fac sport pentru ca ma ajuta sa ma relaxez si pentru ca ma simt mai bine. Da, stau hainele altfel pe mine si trimit poze pe aplicatii de dating ceva mai cu incredere. Dar asta nu ma face mai fericit cu nimic. Pentru ca ma face sa simt ca sunt o suma de carne. Si nu sunt o suma de carne. Sunt toata calatoria asta si urmele pe care le am pe corp si in minte si in viata omenilor cu care am interactionat. Sunt cararile de ganduri din mintea mea si de pe corpul meu. Si daca asta nu ma face frumos, so be it. 🙂

Frumusetea nu exista. In sensul ca ceva nu poate fi frumos fara ca altcineva sa constate asta. A fi frumos e o eticheta. Pe care o acceptam pentru ca e pozitiva. Cred ca daca am accepta orice eticheta la fel, niciuna din ele nu ar mai avea vreun fel de valoare. Ce inseamna pana la urma sa fii urat?

N-o sa intreb “Ce e frumos la tine?” si nici “Ce-ti place la tine?” ci “Pe ce din tine sunt puse etichete (positive)? Si care din ele sunt puse de tine pentru ca asta crezi TU despre tine?”

17th Question Mark, pentru azi: Care e relatia ta cu alcoolul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s