#my30daysunderthequestionmark: Day 21

Day 21: Care sunt oamenii care au participat la ce esti astazi?

Am scris de ai mei, am scris de bunici, despre iubiti, dar mainly am scris despre mine. Ma gandeam ca am scris deja despre o gramada de oameni, fara de care, astazi nu as fi fost in punctul in care sunt.
Si nu am o viata extraordinara, dar nici una nasoala, am o viata normala, care most of the times, ma multumeste si ma implineste. Si totusi, mai sunt si alti oameni de care nu am scris. Iar post-ul asta nu e despre pupat in fund. De-aia m-am hotarat sa nu fie despre tag-uri.

Mi-am dorit mereu sa ma apropii cat mai mult de ce intelegeam eu ca fiind “autentic”. Si o mare parte din asta a avut legatura cu coming out-ul meu. Pentru ca de la un punct incolo mi-am dorit sa fiu acceptat sau respins pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce nu sunt. Si incet-incet, am luat oameni la o plimbare (nu fumam pe atunci ca sa ii scot la o tigara) si aveam acelasi format de “Trebuie sa iti spun ceva”. Si toata iubirea si intelegerea pe care am primit-o atunci de la oamenii din jurul meu, colegi din liceu, care-mi sunt si azi prieteni, dupa 14 ani, a contat enorm.
Si a pus, poate, prima caramida la fundatia de a fi ingaduitor cu mine. Pentru ca imi dau seama ca reactia a fost mereu “Hai, mah, asta voiai sa imi spui? Ca parea ca ai omorat pe cineva” Si nu, nu omorasem pe nimeni. Poate putin pe mine 🙂
Ma gandeam astazi ca toti si fiecare in parte eram la momentul ala in cautarea sinelui autentic. Si ne-am acceptat si ne-am tratat cu ingaduinta, dar fara sa ne luam prea in serios. Poate de aceea, chiar si acum cand ne vedem, ma simt ca la 18 ani, ca si cum timpul nu a trecut si nu simt niciodata nevoia sa-mi pun masti sau bariere sau sa arat ca sunt mai bun decat ceea ce sunt.

M-am mutat in Bucuresti (a doua oara), acum 8 ani. Pentru ca mi-am dorit foarte mult sa fiu trainer. Iar asta se intampla, in primul rand pentru ca imi placea foarte mult puterea din spatele dezvoltarii personale. In al doilea rand, mi-am dorit foarte mult sa capat incredere in mine prin a sta in fata unor oameni chiar si atunci cand imi tremura vocea. Si mi-a tremurat de multe ori. Si vocea si mainile, dar a fost atat si atat de frumos. E, poate perioada cea mai frumoasa din viata mea, in care am cunoscut multi oameni si in care am simtit ca particip si contribui la o bucata din viata lor. Si am facut-o in felul meu, oricat de mult auzeam ca “nu e bine sa fii atat de apropiat de participanti, ca nu te mai iau in serios”. Si poate bine au facut ca nu m-au luat atat de in serios pentru ca asta m-a oprit si pe mine din a o face.

Si-n perioada aia si in urmatorii ani, am avut parte de oameni care au avut incredere in mine mai mult decat aveam eu. Si de cate ori mi se spunea ca ceva a iesit foarte bine, nu stiam cum sa reactionez, pentru ca mi se parea ca sigur a iesit prost si nu mi se spune, direct, in fata. Aveam o masuratoare a succesului si a foarte binelui inexistenta. Nu stiam ce inseamna sa fie foarte bine pentru ca imi doream ca totul sa fie perfect. Si atunci cand esti perfectionist, orice poate sa fie mai bine. Si niciodata nu esti multumit.
Pentru ca nu stiam sa ma masor singur, ii lasam pe cei din jur sa ma masoare, pentru ca mi s-a parut ca “inca nu sunt la nivelul ala in care sa pot sa ma consider eu bun”.
Imi amintesc ca Vero statea si imi spunea foarte des ca proiectele au iesit ok si ca relatiile cu cei cu care lucram erau foarte ok si ca fac o treaba buna. Si ala a fost momentul in care am inteles cum e sa ai incredere in oameni si sa crezi in ei. Cum e sa vezi ceva bun in cineva care nu vede ce e bun in el. Si da, am muncit mult si am gresit, dar am avut oameni misto alaturi. Diana, Alex, Delia, Stefan, Cris, Alexandra, Cami si toata echipa de trainers (va stiti voi).

Si in aceeasi perioada am cunoscut-o pe Alis. V-ati uitat vreodata in ochii lui Alis? Pare asa, ca te uiti inauntrul ei si dincolo de ea. Si a fost prima mea interactiune cu cineva care iti spunea foarte direct ca “e ok sa fii tu si e ok sa fii vulnerabil, ca de fapt conexiunea vine in vulnerabilitate”. Si nu m-am gandit ca voi putea ajunge acolo vreodata, ca pot sa fiu sincer despre ce simt si ce gandesc, dar am respectat intotdeauna puterea asta. Azi ma simt mai aproape ca niciodata de puterea asta.

Am avut si exemple de “asa nu”, evident. De oameni care prefera sa arunce o vorba nasoala in locul uneia care sa sustina ce faci si ce esti. Si am vazut puterea unui singur om de a influenta o intreaga organizatie. Si cand imi exprimam frustrarea despre “bai, nu cred ca x e in felul asta cand interactioneaza cu oamenii. de ce se consuma atata energie aiurea, in batalii inexistente?” Raspunsul era mereu “Dorule, la nivelul ala se justifica sa fii asa”. Si-atunci mi-am pus un obiectiv si mi-am facut o promisiune. Ca daca vreodata voi ajunge “la nivelul ala” sa ma duc la un TEDx si sa spun “Am ajuns aici fara sa fiu asa, fara sa fiu nasol si fara sa calc pe oameni. Am ajuns aici fara sa cred ca daca sunt aici, se justifica sa fiu intr-un anumit fel”. Poate la anul.

Ceva vreme mai tarziu am dat de prima echipa in care am putut sa fiu eu 100%. In care autenticitatea, parea, in mod natural sa fie valoarea de baza. In care o strangere de mana era sufficient cat o mie de cuvinte. Pentru ca uneori e. Cateodata, cuvintele sunt de prisos. Si cateodata, poate most of the times, nu te leaga cat de bun esti.

And then, there’s Andrei. The wonderful and crazy, Andrei. Poate unul din oamenii care m-au influentat cel mai mult. Radem mereu de Andrei ca e iute la manie. Gen, o gluma care trece astazi, pe seama lui, maine poate fi o bomba atomica. Si cred ca e unul din cei mai autentici oameni pe care ii stiu. E dovada ca a fi autentic nu e ceva ce faci, e ceva ce esti. And I fucking love that. E unul din oamenii de care stiu ca vor fi acolo no matter what. E iubirea aia neconditionata pe care ne-o oferim. Adica, nu exista nimic din ce am putea face care sa schimbe asta. Si e asa (o sa rada cand citeste asta), ca un Ferrero Roche, tare pe afara, dar misto pe dinauntru. He’s my bro.

Daca e sa inchid cu ceva post-ul asta, il voi inchide cu asta, cu fascinatia lucrurilor pe care le fac oamenii cand le dai putina incredere. Incredere ca sunt suficienti, ca pot face lucruri misto si ca pot gresi pe parcurs. Eu sunt cel mai bun exemplu a ceea ce poate iesi din asta. Try it, trust their journey.

Multumesc!

22th Question Mark (OMG, mai sunt doar 9 zile 🙂 ) pentru maine: Ce-nseamna pentru tine sa fii curajos?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s