Homecoming

Vin rar acasa, in Timisoara. Si de cate ori o fac, stau destul de putin si ma gandesc ca abia astept sa ma intorc, oricat de dragi imi sunt oamenii de aici si orasul asta frumos (care devine din ce in ce mai frumos, apropo).

Anul asta a fost altfel. De obicei, prin iunie asa, simt ca sunt mult mai obosit decat pot duce. Mi-e greu sa fac si chestii minore, gen dusul gunoiului. Pentru ca simt ca nu am energia necesara. Abia ma support pe mine, dar sa mai support si pe altii.

Si atunci, de obicei, imi iau cateva zile libere pe care de le petrec in Bucuresti dormind sau citind pe-afara sau plimbandu-ma cu muzica in urechi. Anul asta, am luat, cu vreo saptamana inainte, bilete catre Timisoara. It felt like this is what I should do.

Am gasit orasul schimbat.M-am mutat acum 7 ani in Bucuresti si de-atunci s-au schimbat multe. De-atunci s-au schimbat multe in mine si in jurul meu. Si chiar azi vorbeam ca atunci cand tu te schimbi si accepti schimbarea asta, toata realitatea si tot ce se inconjoara, se schimba. Nu, nu s-a renovat Piata Unirii din Timisoara pentru ca m-am schimbat eu. J Ce vreau sa zic e ca am simtit orasul altfel, l-am simtit ca pe un cunoscut cu care nu am mai vorbit de ceva vreme. Si fata de care te simti stangaci si nu stii daca te poti purta la fel ca pe vremea cand erati apropiati.

Am dat de oameni care nu m-au mai recunoscut. Cred ca de la faptul ca mi s-a “rasturnat parul”. Gen s-a mutat de pe scalp pe fata si barbie. “Ai slabit” sau “Te-ai ingrasat” dupa caz si in functie de cand ne-am vazut ultimara oara. Oameni de cand eram obez sau de cand eram anorexic.

Mi-am dorit sa vin in Timisoara pentru ca am vrut sa vorbesc cu taica-miu. Am adunat multa ura si furie si daca m-am lasat sa simt furie, cu greu, de-a lungul timpului, nu m-am lasat niciodata sa urasc. Mi s-a parut un sentiment tare urat si de ne-simtit. Pana mi-am dat seama ca e, si asta, un sentiment care se vrea simtit. Care da, e potentat de furie, dezgust si alte emotii care se combina. Da’ e chestia aia, din carti, care brusc mi se pare ca are sens, gen ca poti stii ce e iubirea, daca intelegi care e locul urii. Si nu cred ca functioneaza neaparat una fara alta. Gen, unde nu e iubire e ura si invers. Nu cred in asta. Da’ cred ca unde ocupi locul cu ura neconsumata, nu mai lasi la fel de mult loc pentru iubire. Ca un dulap in care tii haine pe care nu le porti niciodata si nu mai ai loc sa iti cumperi haine noi, care sa iti placa (nu ca ar fi vreodata asta o problema. Hahaha).

Acum vreo doua saptamani m-am prins ca sunt o gramada de “lucruri” pe care vreau sa I le dau inapoi lui taica-miu. Si am facut ce am tot facut in ultima perioada, m-am pus sa ii scriu:

“Si astazi, dupa 32 de ani si aproape doua luni, vreau sa iti dau totul inapoi.

Sa stii ca faptul ca simt frica nu e rau si nu a fost niciodata. Dar pentru ca nu a fost corect sa o simt si sa arat ca o simt de fata cu tine, m-a urmarit toata viata. Si pentru asta, imi dau voie sa te urasc. Pentru ca pana sa ajung sa te iert, trebuie sa imi dau voie sa te urasc.

Sa stii ca in toata perioada asta, de cand ma stiu, am fost plin de ura. Si am crezut ca merit sa  fie fata de mine. Nu, nu merit. Am fost si sunt un om bun si un copil extraordinar. Un copil frumos, un copil cuminte, un copil care a invatat bine. Nu am meritat atata frica si atata inchidere din partea ta. Si oricat imi vine sa zic: asa ai stiut tu sa te comporti mai bine, nu, nu e despre asta. Asa ai stiut tu sa te comporti mai bine, dar e dreptul meu sa fiu furios.

Niciunui copil nu trebuie sa ii fie frica asa cum mi-a fost mie de tine multa vreme. Invatam bine oricum si fara sa fii tu un dobitoc. Nici nu stiu daca de aia nu mi-am permis sa nu stiu chestii de-a lungul timpului, pentru de cate ori te intrebai ce mai fac, te intrebai de fapt daca am invatat la mai stiu eu ce lectie. Asta era modul tau de vedea ce mai fac. Daca stiu “Puiul”, daca stiu sa bat ¾ la muzica.

Erai un bully si de aia ma trezesc si eu cateodata ca sunt. Ca sa las din ura asta fata de mine si sa o indrept si catre altii. Dar ura asta ar trebui sa fie toata indreptata catre tine. Ura asta m-a facut sa ma indoiesc de mine pentru ca tu te-ai indoit de mine. Dar azi nu mai sunt cel de-atunci. Si mi-a luat multa vreme sa ma prind de asta.

M-ai invatat ca trebuie sa iubesc doar oamenii care nu sunt disponibili emotional. Pentru ca asa am tinut-o tot timpul cu tine. Eu demonstrand ca merit iubire si vrand sa o arat si tu fiind indisponibil. Si am suferit eu pentru asta si toti oamenii din jurul meu care m-au iubit. Au suferit o gramada de oameni.

Nu e nimic in neregula cu mine si nu a fost niciodata. Am meritat mereu iubire si inca merit. Si am voie sa plang si sa simt toate emotiile, cand si daca vreau. Pentru ca nicio emotie nu e urata.

Iti intorc toate vorbele inapoi si toate felurile in care m-ai anulat. Ai avut o viata de cacat, dar nu e vina mea.

O sa imi dau voie sa te urasc si sa fiu furios pe tine, nu pe mine. Am crezut ca ce faci tu e bine si ca meriti sa te inteleg. Meriti ce ai crezut tu ca meriti si ce ai crezut tu ca poti sa iti dai. Si tu nu ti-ai dat nimic.

De azi sunt liber de tine si nu o sa ma otravesc ca sa te inteleg. Nu meriti asta de la mine cum nici eu nu am meritat nimic din cacaturile tale.

Meritam si aveam nevoie de iubire si o vorba buna, nu sa ma maturizezi tu inainte de vreme. Aveam nevoie sa fiu copil si sa invat ca e ok sa gresesc si faptul ca asta nu ma anuleaza.

Aveam nevoie sa stiu ce inseamna iubirea si sa nu lupt pentru ea, sa o primesc, cum o primesc copiii. Iubirea nu e o lupta, mah, nu trebuia sa iti demonstrez eu nimic, mah. Si nici nu mai trebuie.

De azi aleg sa ma gandesc la tine doar ca sa imi dau seama ce din mine nu e al meu, e al tau. Si pana nu o sa inteleg, imi dau voie sa te urasc, inainte de a te ierta.”

Am ajuns la cimitir cu castile in urechi si oarecum frustrat pentru ca pe drum ca nu mai simteam aceeasi furie ca atunci cand am scris ce e mai sus.

M-am asezat pe mormantul de langa si n-am stiut ce sa zic. Mi s-a ridicat parul pe mine, dar de data asta nu a fost din motive de “flight”, de frica, ca de obicei, ci din motive de “fight”.

Am scos telefonul, am citit toate cuvintele de mai sus si intr-un mod ciudat, m-am simtit mai usor. Nu m-am simtit mai bine sau mai fericit, ci mai usor, pentru ca desi stateam asezat, priveam in ochi o gramada de lucruri care inca ma urmaresc uneori. Si nu, taica-miu nu e suma a tot ce a fost rau in 32 de ani. Sunt unele voci care merita recunoscute ca nefiind ale mele atunci cand vorbesc cu mine, cand imi spun chestii. Si am dat vocile astea inapoi.

M-am ridicat si am plecat spre casa. Mi-am bagat castile in urechi, am dat play pe “Shirley Bassey – Where Do I Begin” si mi-am promis ca nu ma uit inapoi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s