732

7.32 – 16 august

Alex se trezeste la douazeci de minute dupa ce a oprit toate alarmele. Arunc-un ochi spre telefon si multumeste unui univers, pe care nu-l intelege inca, ca nu e chiar atat de tarziu. Sub ora acceptabila, numarul zilei de august si peste un wallpaper colorat, apar 7 notificari de pe Grindr. Si niciun mesaj pe Whatsapp.

E o noua zi in Bucuresti. O noua zi cu milioane de inceputuri.

Undeva, in colt de oras, cineva fierbe zatul cafelei de ieri si se gandeste, privind in gol, la cum ar fi viata cand ar avea de toate. Si-apoi schimba gandul: “Nu de toate, ci suficient pentru a ne bucura. Nu cat sa fim fericiti. Ci cat sa ne bucuram”.

In celalalt capat de oras, cineva aduna haine de pe podea. Haine aruncate cu sase ore inainte, prin aburi de alcool si promisiuni care au sens doar pe intuneric. Aceeasi privire in gol, alt sens: “Nu o sa mai am incredere in vorbe si in promisiuni.” Cu toate astea, lacrimile apar ca o ploaie putreda de vara. Brusc si dureros.

Trei blocuri mai incolo, un copil rade in hohote. Se incrunta, din cand in cand, pentru ca nu intelege schimonoselile ce i se arata, dar cand aude-un “Buuuuu”, burtica ii sare in sus si-n jos in semn de diafragma fericita.

Alex are cafea in doua borcane diferite, ar trebui sa adune haine de pe jos si multe bucati din el, dar nu o face si nici nu are copii care sa rada fericiti intr-o dimineata de august.

Infasoara cearsaful in jurul lui si merge spre bucatarie, fara chef. “Ce facem azi?” intreaba. Asa, ca si cum voci dintr-un univers pe care nu-l intelege inca, ar trebui sa ii raspunda.

O cana de cafea, un cearsaf ce se imbina cu fumul de tigara si un bloc ce se construieste in departare. Un balcon sufficient de mare cat sa pui flori, dar sufficient de mare cat sa fie prea multe ca sa ai grija de ele. Si printre ele, un mare ocean de “Nu stiu”.

“Nu stiu cum sunt.” incepe Alex discutia la ora 9.45. “Si cred ca asta e cel mai greu de acceptat cu putinta. Sa nu stii. Sau poate e ca-n cartea aia. Nu tre’ sa fii nici extraordinar, nici mizerabil. Asa sunt si eu. Nici una, nici alta. Cred ca am o viata normala. Da’ nu stiu ce-i cu normalitatea asta.” Si-apoi tace.

Manerul stang al scaunului pe care sta e rupt. Scaunul de langa el are imitatia de piele decojita. Sus, pe unul din cele doua geamuri ca de toaleta scrie “nu deschideti”. In stanga, pe un recipient scrie mare “DEZINFECTANT”.

Aude brusc un “Asaaa…”.

“Asa…ce? Nu stiu ce sa mai zic.”

“Ce lipseste?”

“Nu stiu ce lipseste. Poate dac-as sti, m-as trezi altfel dimineata”

Inevitabil, dupa niste sunete de tastatura, vine intrebarea:

“Cum te trezesti dimineata?”

Alex tace. Se uita in jur, arunc-o privire spre geamurile mici, de toaleta, si iese. Aude niste vorbe neintelese in urma lui.

Afara, isi aprinde o tigara pe niste scari acoperite partial de iarba artificiala.

 

Alex se trezeste la 20 de minute dupa ce a oprit toate alarmele. O noua zi. Arunc-un ochi spre telefon si dincolo de orice, asteapta un mesaj pe whatsapp. In schimb, vin 7 mesaje de pe Grindr. La 8.30, dupa un dus rece, verifica fiecare text din cele 7. Printre “Sal. Cf?” si poze cu puli si un text de profil care zice clar “terminati cu prostiile astea gen: relatie, iubire”, Alex se afunda-n scaunul de pe terasa, intr-un oftat cat o mie de cuvinte.

 

8.40

“And our love is a ghost that the others can’t see

It’s a danger

Every shade of us you fade down to keep

Them in the dark on who we are

Gonna be the death of me

It’s a danger

‘Cause our love is a ghost that the others can’t see”

Volum +24 intr-un soundbar de acum doi ani. Un whatsapp absent. Un Alex care traieste in ziua de ieri intr-un cearsaf infasurat in jurul unui corp care sufera azi. Si nu o zi de ieri, ci un moment in timp, un 15 august si cateva batai de ceas dupa ora 22.

 

22.12 – 15 august

“Nu mi-a placut ca nu am vorbit atata vreme” zice Alex. “Doar am zis ca vorbim, nu? Asa am stabilit”.

“Nu, Alex, tu ai stabilit asa.” raspunde Mihai “Tu ai stabilit. Asa cum stabilesti tu tot. Vezi ca nu ai inchis usa. Tranteste-o mai tare. E de la yala aia ce trebuie schimbata.”

“Ce facem azi?” intreaba Alex.

Mihai arunc-un zambet trist si pleaca spre dormitor. In alte zile, acest zambet era cu mult mai putin trist si accepta pasiunea ca impacare. Azi, zambetul insoteste o geanta goala ce asteapta sa tina sub fermoar, haine cu parfum de doi.

“Ce facem azi, Mihai?” revine Alex.

Mihai se opreste. Zambeste si spune, printre buze “Nimic din ce vrei tu”. Furia i se simte in pumnul strans. Deschide gura cat sa spuna ceva, se opreste pentru a adauga o alta bluza in geanta. Se opreste si de niciunde:

“Te-am cunoscut cand ai mei mi-au zis ca nu mai am ce cauta acasa, de poponar ce sunt. Si e ok, m-am asteptat sa zica asta. Nu a contat ca nu mai am ce cauta acasa, a contat ca in sfarsit au stiut cine sunt. Si stii doar, am mai vorbit, faptul ca m-au respins pentru ce sunt e mult mai valoros fata de a ma accepta pentru ce nu sunt. Da’ chestia asta, toata lupta asta pentru a demonstra oamenilor ca meriti sa fii iubit pentru ce esti, presupune effort, mah, pula. Daca ti se pare defect ce simti, ti-e mult mai usor sa ti se para defect ce esti.

Si-ai aparut tu, cand sincer, nu aveam nevoie de cineva. Pentru ca voiam sa invat eu sa stau singur, sau pentru ca nu credeam ca am ce cauta intr-o relatie, nu stiu. Si mi-ai zis sa merit. Si mi-ai zis ca meriti si tu.”

“Stai putin..” arunca Alex, suparat

“Nu, acum taci. Taci si asculti. Asculti cum nu ai ascultat vreodata.

Ai nostri nu au stiut cum sa ne invete sa iubim. Si aia e. Nu ar fi stiut sa faca asta nici daca eram straight. De-aia, am aterizat intr-o lume in care lumea se fute si apoi stabileste daca incearca sa fie impreuna sau nu. Esti pe Grindr. Ca ai zis ca, na, esti curios. Ce vrei sa stii? Daca mai poti? Mai poti? Mai poti sa ce? Mai poti sa fii singur, dar futut? Da, mai poti. “

Alex e la a doua tigara si privirea incruntata pare a fi constanta. Privirea i se schimba:

“Cand eram copil prin fata blocului, toata lumea o ardea cool. Gen orice sarut era de fapt o atingere pe san, intr-o minciuna, si orice chestie era mult mai mult decat in realitate. Oricine era bulangiu pentru orice. Daca intarziai, era bulangiu. Daca nu povesteai de mai stiu eu ce chestie, erai bulangiu. Daca ardeam, din greseala, cu tigara, pe cineva, eram bulangiu. Plus ca “ardeam” un tip. Clar, bulangiu.

Si-am invatat, asa, ca bulangiu e ala care o ia. Nu ala care o da. Si ca a fi gay este despre a fi bulangiu sau poponar. Despre care o da si care o ia. Nu a fost niciodata despre ce se simte. Baietii, oamenii din jur, parintii, nu vorbesc despre ce simt.”

“Toti baietii astia cool..” continua Mihai “astia, curajosii fetei blocului ziceau o chestie, ca sunt “afemeiat”. Cautau un alt cuvant, “efeminat”. Si nu pentru ca eram efeminat, ci pentru ca nu acceptam sa joc fotbal, pentru ca eram un introvert clar si pentru ca puteam sa ma inteleg si cu fete fara sa vreau sa le ating sanii.

Da’ stii ce, Alex, nu despre asta e vorba. E despre toata chestia asta, care nu merge. Da, e un fundal, in care pare ca suntem meniti sa nu functionam. Dar dincolo de asta, sunt multe altele.

Alex ii atinge mainile in semn de “opreste-te din ce faci” si il impinge sa se aseze pe salteaua fara cearsaf.

“Am crezut ca ce poti face tu plus ce pot face eu e sufficient. Chiar am crezut asta. Tu, unul care e pe “simtit”, eu unul care e pe altceva. Si oricat imi dau seama ca tu ai simtit, pentru mine a sunat mereu  “a simti ceva fata de un tip, inseamna ca esti bulangiu”. Si de aia, am zis ca hai, hai sa cautam si altceva, gen sex doar, pe Grindr, cat sa fie doar futut si atat. Sa fie asa, simtit cu tine, dar si altceva.

Ce nu inteleg, este de ce te enervezi acum, cand ai fost de accord?”

Mihai se ridica. Pentru prima oara nu mai simte nevoia sa explice nimic.

Arunca ultimele haine in geanta, intr-un fosnet care s-a auzit demult la despachetare si nu zice nimic. Se-ncalta in niste New Balance care au fost la reducere si nu stie ce sa zica.

“Hei.” Zice Alex, cu o voce tremuranda. “Hei, nu stiu cu ce am gresit. Adica stiu. Stiu ca, na, caut iubirea in sume de sexdates plus un om care ma asteapta acasa. Si nu stiu sa fiu altfel, stii? Adica, mi-ar placea sa fiu altfel, dar nu stiu cum. Vine orice dimineata si nu stiu ce fac in ziua aia, nu reusesc sa inteleg universal inca.”

Mihai deschide usa, se uita inapoi. Ar vrea sa-l mai sarute pe Alex, daca asta nu ar insemna nimic. Dar nu o face. Zice doar “Alex, sa fii bine. Am fost bine si eu pana cand nu am mai fost. Daca e, iti mai scriu pe whatsapp”.

One thought on “732

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s