Zale

Acum vreo doua luni am sunat-o pe bunica-mea. Ca sa ne intelegem: zilele astea bunica-mea e genul de femeie care vorbeste timp de 18 minute si 50 de secunde, intr-un apel de 20 de minute. Despre gaini, porci, popi, boli, alte boli si uneori despre faptul ca a ramas singura, ceea ce, e doar partial adevarat + alte boli.

Am vorbit despre una, despre alta si apoi am ajuns sa vorbim despre copii. Despre copiii ei.

Tica, asa o cheama, are 3 fete si un baiat. Maica-mea e cea mai mare, apoi inca doua surori, iar Tudor este cel mai mic. Am intrebat-o cum a fost sa ii creasca pe toti.

“Greu, mama, greu, nu aveam de niciunele.”

Nu s-a casatorit din dragoste, s-a casatorit pentru ca asa avea sens si, poate, ca sa scape de acasa. Acasa, unde a crescut cu alte 3 surori si 2 frati. A inceput sa munceasca “de cand parea ca eram in putere”. Pe camp, la CAP, pe cand “Bahluiul era asa curat ca puteai sa bei apa direct din el”.

“Tata ne batea des. Asa stia el sa se poarte cu noi. Eh, Catalin, nu, nu cred ca ne-a iubit. Ne batea des pentru mai stiu eu ce.”

“Erau baluri in sat la care voiam sa mergem noi, fetele astea mai mari, da’ nu ne lasa niciodata.”

“Si-apoi cand l-au chemat la razboi, a fost si mai greu. Mama era singura, asa era pe atunci.  Niciodata nu era nimica bun din ce faceam. Cum sa fii altfel cand toti barbatii vrednici sunt plecati din sat? Cand s-a intors tata, s-a intors tarziu, noaptea, si a batut in usa sa deschida cineva. Mama a crezut ca e vreun golan si tot intreba “Cine esti? Pleaca, mai, vezi-ti de treaba ta.” Nu cred ca se mai astepta sa se intoarca.”

“Nu vreau sa vorbesc despre cum l-am cunoscut pe bunic’-tu. Lasa, s-a dus si daca incep sa ma gandesc la el, iar mi se face rau.”

O intreb daca ea si-a iubit copiii.

“Cum sa nu-i iubesc? Doar sunt copiii mei.”

“Le-ai spus vreodata?” intreb

Evita intrebarea si-mi spune: “Cum sa nu-I iubesc? Mi-am dorit sa aiba de toate. De multe ori, poate nu mancam eu ca sa aiba ei toti ce sa manance.”

“Ei au stiut ca ii iubesti?” intreb. “Cat am putut eu sa le dau, le-am dat. Cat am putut sa muncesc, am muncit. Cand n-am mai putut, n-am mai muncit.”

“Cum a fost cand a ramas maica-mea insarcinata la 17 ani, desi nu era casatorita?” Un alt subiect despre care nu vrea sa vorbeasca.

Pentru ca simt ca regreta respingerea pe care i-a oferit-o maica-mii si copilului ei de-atunci, acum 34 de ani, o intreb: “Daca ai putea sa schimbi ceva din trecut, ai schimba?”. Raspunde resemnat: “Sunt prea batrana ca sa ma gandesc la asta. Ce-a fost, a fost. Bine ca sunteti toti bine. Ce sens are sa rascolesc acum trecutul?”

Cand am inceput sa merg la terapie, acum multi ani, in prim plan a aparut relatia cu maica-mea. Dupa lungi discutii in care, cred acum, terapeutul se lua foarte in serios, mi-am dat seama ca pot taia cordonul ala ombilical ce inca exista pentru maica-mea, doar daca stam separati unul de altul.

La momentul respectiv, incepeam sa descopar etichete si voci care nu erau ale mele. Erau vocile maica-mii. Incercam sa opresc comportamentul de genul “Ai mancat?”, “Iar nu ai platit factura aia la timp, ti-am zis ca esti delasator”, “Da-te ca fac eu, ca tu ai doua maini stangi.”

Imi amintesc ca intr-o seara am sunat-o pe maica-mea si i-am varsat tot “butoiul” de furie prin fraze care incepeau cu “Din cauza ta…”. “Din cauza ta mi se pare ca nimic din ce fac nu e sufficient de bun si ca puteam face mai bine”, “Din cauza faptului ca nu conta ca aveam 10 pe linie la scoala, conta de ce am un 7 la muzica, nu mi-am permis niciodata sa accept ceva ce nu fac bine”.

Iar maica-mea repeta, la nesfarsit, cu o voce tremuranda: “Da, imi dau seama ca ce am facut te-a afectat, dar ASA AM CREZUT EU CA E BINE LA MOMENTUL ALA”.

Furia mea la momentul ala a urcat de la nivel de butoi la nivel de cisterna, pentru ca mi se parea imposibil sa nu isi asume ca e vina ei. Ce cacat? Poti sa spui ca iti dai seama ca m-a afectat si sa iti asumi. Si atat, fara sa adaugi ca asa ai crezut tu mai bine.

Ceva mai tarziu, am aflat o chestie. Dincolo de naturaletea cu care apare, iubirea se invata. Modul in care iubesti si in care te lasi iubit se-ntinde pe un lant intre generatii.

Parintii bunicii mele s-au trezit adulti de pe-o zi pe alta. “Asa era pe-atunci” ti se raspunde, daca intrebi cum vine asta. Au murit fara sa auda vreun “Te iubesc” vreodata. Au murit fara sa le spuna un “Te iubesc” copiilor lor. Si-au manifestat iubirea doar prin a asigura supravietuirea celor 6 copii pe care ii aveau. Pentru ca asa era iubirea pe-atunci. Pe-atunci, orice gura care mananca, trebuia sa munceasca.

Ani mai tarziu, cand a ajuns la casa ei, nu stiu daca bunica-mea si-a promis ceva. Ca nu va face la fel cu ai ei copii sau ca lasa totul in urma. Cert e ca a uitat tot ce nu i-a placut la parintii ei cand era doar o copila. A facut tot ce stia ea mai bine. Iar acest “ce stiu eu mai bine” este “cum am invatat eu sa iubesc si sa primesc iubire”.

Maica-mea, cea mai buna prietena a mea these days, si-a dorit sa avem mult mai multe decat a avut ea. Acel “nu aveam de niciunele” s-a transformat intr-un “copiii mei vor avea de toate”. Si am avut de toate, doar ca, parca lipsea ceva. I-am spus maica-mii “Te iubesc” pentru prima oara pe la 20 si ceva de ani. Mi-a zis si ea “Te iubesc”, atunci, tot pentru prima oara. Eram amandoi intr-un loc nou, in care invatam cu adevarat ce inseamna iubirea, dincolo de mostenirea noastra. Azi, acel “Te iubesc” care nu a aparut nicicum timp de 20 de ani apare de fiecare data cand vorbim. Si nu sunt niste cuvinte, e o manifestare autentica de iubire.

Exista niste lanturi intre generatii despre cum ar trebui sa iubesti si cum ar trebui sa fii iubit. Pana le rupe cineva.

Ieri am sunat-o iar pe bunica-mea. O intreb, inevitabil, daca se duce sa voteze.

“Iaca pentru ce n-am mai votat eu acum. In loc sa voteze pentru toata lumea asta saraca, sa faca ceva, iaca ce prostii le mai trec prin cap.”

Si-apoi, mai zice-o chestie: “Si daca voteaza astia ca e casatoria intre un barbat si o femeie, poate sa le intrerupa cineva dragostea alora care sunt barbati si iubesc barbati? Ca tot o sa se iubeasca, daca se iubesc.”

Si parca toate zalele astea pe care incerc eu sa le rup, dupa atatea generatii, au un alt sens acum.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s