Hai sa vorbim mai des!

Asta e, probabil, unul din cele mai grele post-uri pe care le-am scris. Si-am scris cateva, vorba aia.

In prima zi de scoala, doamna invatatoare m-a asezat in prima banca. Pentru ca plangeam dupa maica-mea care ma lasase la scoala. Am plans desi i-am promis pe drum ca nu o voi face. Doamna invatatoare mi-a spus ca Doru e un nume mai frumos decat Catalin si-am acceptat asta, printre lacrimi. Acum nu mi se mai pare la fel.

Am plecat de la bunicii mei cand aveam 4 ani. Stiam ca am si alti parinti. Stiam ca am doua perechi de parinti, de fapt, dar ca voi sta cu bunicii toata viata. Nu a fost sa fie.

Am fost un copil obraznic, am dat foc la casa de vreo 3 ori ca sa ies si eu pe-afara, ca nu prea imi placea prin casa. Am alergat, in cerc, pe fantana. M-am chinuit sa tai lemne cu toporul pe cand toporul era cat mine. Plecam de acasa dimineata, cu Tugulea, un caine care ma insotea oriunde si ma intorceam seara. Aveam mai putin de 4 ani. Am fost mereu curios si pare-se ca avem un curaj care azi imi mai lipseste uneori. Stiam ca nu sunt un copil cuminte. Si cumva, parca era un badge. Nimeni nu-mi spunea mie ce trebuie sa fac. Si toata lumea se mira ca sunt inca in viata. Read More

Ultimul rand e cel mai bun

Gogu scoate primul ţipăt pe lume, pe 23 iunie, 1985, la fix 8 şi 5 minute, dimineaţa. Deşi prea-fericitul tată, Gigi, se uită cam chiorâş la el pentru că până la Gogu nimeni nu fusese blond în familie, Vica, mama, jură că Gogu seamănă leit cu străbunicul ei, care fusese blond ca făina de mălai pe când era tânăr. Din păcate nu mai are poze cu el, ca să demonstreze că spurcăciunile de care Gigi o acuză că le-ar fi făcut cu morarul Fane Croitoru sunt nişte neruşinate neadevăruri. Cu o origine vădit necunoscută, Gogu, mândrie de băiat, păşeşte în viaţă în scumpa şi prospera Românie. Clipeşte de câteva ori, scuipat cu foc fiind, ca nu cumva să fie deocheat.

Read More

Lupta cu Theodor

Bunica-miu a lucrat la CFR. Si-a facut treaba bine. Cel putin asta tot auzeam cand povestea despre cum e la el la serviciu. Pleca dimineata devreme, cu trenul de 5 si ajungea acasa tarziu. Dar nu sufficient de tarziu cat sa nu mai faca si alte treburi pe langa casa. Cand stai la tara, ai mereu ceva de facut. Iar el voia sa faca. Asta stia, ca pentru a obtine lucruri, oricat de mici, trebuie sa muncesti, sa faci. Cand a iesit la pensie, a plans. A primit un toiag, in semn de gluma, probabil, de la colegi, dar care, pe undeva a confirmat sentimentul ala de “Imbatranesti si nu mai poti”. Si pentru un om care a stiut sa munceasca si atat, asta e cea mai puternica lovitura. Read More

Curriculum Vitae

Am inceput sa muncesc cand aveam vreo 19 ani. Lucram de noapte la un magazin. Daca nu stii, noapte lumea cumpara doar tigari, alcool si dulciuri. Din cand in cand, mai apare cate-un ratacit care nu are somn si si-a amintit ca nu are pasta de dinti. Nu poti sa dormi cand lucrezi noaptea la un magazin care are frigiderele afara. Pentru ca, de obicei, in fata fiecarui magazin de cartier care vine printr-un gemulet, se aduna un grup de smecherasi care te vad fraier si fara chef de cearta si asteapta o oportunitate de a fura niste sucuri daca ai atipit putin pentru ca ai fost toata ziua la facultate. La momentul ala, nu stiam daca pot mai mult de-atat. M-am gandit ca e un inceput. Read More

Cãtãlin

Am inceput sa scriu post-ul asta fara sa am un titlu. Are si asta sens, avand in vedere despre ce va fi vorba. Stay with me.

Am depasit momentul celor 30 de zile si mi-am multumit mie ca m-am lasat sa trec prin ele. Si pe masura ce scriam, am avut mereu senzatia ca, de fapt, nu despre asta e vorba, ca dincolo de ce scriu, e ceva ce nu spun, fara sa stiu ce. Si m-am trezit ca am o tuse nasoala, nejustificata, care nu trece cu nimic. M-am trezit ca fac afte si m-am trezit ca ma ingras desi nu mananc diferit fata de cum mancam inainte. Toate, semne de somatizare, mi-am zis. Read More

The Journey Begins

Thanks for joining me!

Good company in a journey makes the way seem shorter. — Izaak Walton

post